Program Social – Educaţional desfășurat în Parohia Brătia

Parohia Brătia desfăşoară un program social – educaţional prin care urmăreşte diminuarea abandonului şcolar, promovarea învăţamântului religios, sprijinirea cazurilor sociale cu alimente şi suport material celor în neputinţă trupească.

Prima etapa a acestui program a fost efectuată printr-o strânsă colaborare cu grădiniţa de pe raza satului Brătia şi cu ajutorul primit prin colecta „Misiune şi filantropie”, desfășurată în Protopopiatul Urziceni cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. Parohia Brătia primind ajutor material de la parohiile „Sfântul Nicolae” – Urziceni, „Sfântul Dumitru” – Frumuşica, „Adormirea Maicii Domnului”- Urziceni, „Sfântul Nicolae” – Colinele.

A consemnat Preot Marian Ciprian Bolborici

Related Posts

Sari la conținut