Sesiuni de informare în liceele din Urziceni Program ”Tinerii și Hristos”

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în data de 28 mai 2024 s-au desfășurat deja tradiționalele sesiuni de informare în cele 3 licee din Urziceni. Acestea au adus împreună reprezentanții Protopopiatului Urziceni cu elevii liceelor. Tema întâlnirilor s-a pliat pe o realitate din ce în ce mai evidentă și mai necesară, și anume pastorația și îngrijirea bolnavilor, dat fiind că anul 2024 a fost dedicat acestui demers pastoral, acțiune care este principială în viața și rolul Bisericii Ortodoxe, Biserica Cuvântului lui Dumnezeu.

Facilitatorii dialogului, Preotul Dincă Ovidiu, Preotul Popa Popescu Gabriel, Preotul Daniel Minea și dra Toma Adriana au creat o punte de dialog bazată pe căutările tinerilor și îndemnurile evanghelice, ajungându-se la imperativul implicării tuturor în grija față de cei bolnavi. Nu numai principiile ecleziale îndeamnă omul la a face binele, ci însăși natura umană simte nevoia de a oferi grijă și dragoste celor care au nevoie.

Știind că un cuvânt răsună mult timp în inima omului, avem nădejdea că tinerii care au participat la întâlnire vor face vii cuvintele prin fapte și vor deveni lumină pentru ceilalți, arătând că faptele bune își răsfrâng binecuvântarea nu numai asupra celui care primește binele, ci și asupra făptuitorului.

 

A consemnat Pr. Ovidiu DINCĂ

 

Related Posts

Sari la conținut