Sâmbătă, 05 martie 2016, cu ocazia zilei de Pomenire generală a celor adormiți, Moșii de iarnă, Parohia Fierbinți Târg a organizat o activitate social –
Zi: 7 martie 2016
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Protopopiatul Urziceni, prin Biroul de Asistenţă Socială, a organizat duminică, 06 martie 2016, orele 14.00, cea
Ca o culme a zilelor noastre, pentru păcatele necredinței, încercările vin asupra noastră și suntem datori să apăram taina creației divine. Căsătoria este una din
Duminică, 06.03.2016, după săvârșirea Sfintei Liturghii, credincioșii parohiei Coșereni I au luat parte la slujba de sfințire a noilor obiecte de cult care vor împodobi
Duminică, 06 martie 2016, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, părintele paroh a dăruit doamnelor și domnișoarelor, care au participat la slujbă, câte un mărțișor și