Marți,13 februarie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Urziceni a avut loc ședința administrativă lunară. Aceasta s-a desfășurat în Sala de Festivități a Protopopiatului Urziceni, începând cu ora 09.30.
Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail MÂȚ, Vicar Eparhial, care a prezidat lucrările ședinței din luna februarie.
După ce a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacuviosul părinte Vicar a subliniat importanța dinamizării activităților pastoral – misionare în cadrul comunităților parohiale.
Părintele Protopop Aurel BERBEC a prezentat preoților cele mai noi comunicări primite de la Sfânta Episcopie.
În continuare preacucernicul părinte Alexandru Vișan, preot paroh la Parohia Dridu – Movila, a prezentat referatul cu tema ,,Aspecte privind boala în înțelesul creștin – ortodox”.
La final, s-au purtat discuții pe marginea referatului și s-au identificat soluții pentru intensificarea activităților pastoral – misionare în cadrul parohiilor.
Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii ,,Cuvine-se cu adevărat”.
A consemnat preot Andrei – Gabriel Ghiaur, secretarul Protopopiatului Urziceni
.