Ziua Eroilor în Parohia Condeești

În fiecare an de Înălţare, elevii Şcolii Condeeşti depun flori, aprind lumânări şi învaţă să se reculeagă în faţa monumentului din curtea bisericii parohiale, ce reprezintă un simbol al dăinuirii noastre în timp. Copiii sub îndrumarea doamnelor profesoare Dragomir Mariana, Drăgan Gina și Dinu Livia, au prezentat un program artistic închinat eroilor neamului românesc care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori.Pomenirea aceasta este o datorie din partea noastră ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru jertfelnicia celor care s-au luptat pentru apărarea credinţei şi a patriei strămoşeşti, pentru libertatea şi demnitatea poporului român ca fiind daruri de la Dumnezeu. La finalul activitatii toti participanţii au primit ouă roşii şi dulciuri.

A consemnat preot paroh Ciuhureanu Gheorghe – parohia Condeeşti

Related Posts

Sari la conținut