Cerc pastoral – misionar la Parohia Fierbinții de Sus

Miercuri, 20 mai 2015, s-a întrunit Cercul pastoral – misionar Fierbinți – Dridu în biserica Parohiei Fierbinții de Sus. Cu această ocazie s-a săvârșit Slujba Vecerniei unită cu Litia și Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena, spre folosul duhovnicesc al credincioșilor prezenți în număr mare.

La momentul cuvenit predicii, preacucernicul părinte paroh Olteanu Viorel a rostit un cuvânt de învățătură cu titlul ,,Înălțarea Domnului – ziua dedicată pomenirii eroilor neamului nostru”, amintind la finele cuvântării că la nivelul Patriarhiei Române acest an a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi” și ,,Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”.

A consemnat preot paroh Viorel OLTEANU

Related Posts

Sari la conținut