Acțiune social-filantropică desfășurată de copii ai Parohiei Gârbovi 1

Sâmbătă, 16 mai 2015, începând cu ora 17, copiii înscriși la Grupul de cateheză Sfânta Cuvioasă Parascheva al Parohiei Gârbovi 1, însoțiți de părintele Berbec Aurel, s-au implicat într-o acțiune ce a avut ca scop ajutorarea a 8 copii din familii cu situații deosebite. Au fost acordate pachete alimentare și articole vestimentare provenite din donații și din resurse proprii.

Astfel membrii Grupului de cateheză au pus în aplicare, într-un mod organizat, cuvântul Mântuitorului rostit în predica de pe munte: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui!.

Aceste acțiuni de binefacere sunt exemplificări ale dragostei pe care cei mici o învață în cadrul orelor de cateheză, urmând îndemnul distinctiv al Domnului Hristos: Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.

Pr. Paroh Berbec Aurel

Related Posts

Sari la conținut