Ședința administrativă lunară cu preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni. Prima din anul 2019

Marți, 08 ianuarie 2019, începând cu ora 10:00, preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni s-au întrunit în Sala de Festivități a Protopopiatului, pentru a participa la prima Ședință Administrativă lunară din acest an. Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent Preacucernicul părinte Cristi MUNTEANU, Consilier Economic.

După rostirea rugăciunii „Împărate Ceresc!”, preacucernicul părinte Consilier a transmis arhierești binecuvântări din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, fraților preoți, după care a dat cuvântul preacucernicului părinte Aurel BERBEC, Protopop de Urziceni, care după ce a făcut o retrospectivă a anului 2018, a dat citire adreselor primite de la Centrul Eparhial în ultima perioadă și a punctat aspectele importante de care trebuie să țină seama preacucernicii preoți în activitatea lor pastoral – misionară.

PC. Părinte Protopop a dat citire adresei primită de la centrul eparhial prin care s-a comunicat preoților că Anul 2019 a fost proclamat An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română. La nivelul eparhiei noastre anul 2019 este declarat și „Anul mărturisirii credinței ortodoxe”

Au urmat discuții libere despre problemele ivite în parohie în ultima perioadă și s-au propus metode de soluționare a acestora.

Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

A consemnat Răzvan – Adrian IVĂNEȚ, Secretar II al Protopopiatului Urziceni

Related Posts

Sari la conținut