Vineri, 20 noiembrie 2015, începând cu ora 16, în Biserica Adormirea Maicii Domnului a Parohiei Gîrbovi I a fost săvârșită Vecernia și Litia în cinstea
An: 2015
Duminică, 15 noiembrie, când toți creștinii au început drumeția postului spre marele praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în parohia Sinești Protopopiatul Urziceni, părintele
Acest program social a fost iniţiat în anul 2009 din dorinţa de a veni în întâmpinarea problemelor resimţite de persoanele din comunitate aflate în dificultate
Luni, 02 noiembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Urziceni a avut loc Ședința Administrativă Lunară. Preacucernicul Părinte Consilier
Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, vineri, 30 octombrie 2015, în sala de ședințe a Protopopiatul Urziceni s-a desfășurat o nouă
În data de 26 octombrie 2015 când îl cinstim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, copiii Şcolii Gimnaziale Condeeşti însoţiţi de preotul misionar
Vineri, 30 octombrie 2015, începând cu ora 08.00, la sediul Protopopiatului Urziceni va avea loc o campanie de donare de sânge.(Strada Regele Ferdinand, nr. 89,
Luni, 19 octombrie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, un grup de enoriași însoțiți de părintele paroh Berbec Aurel, a vizitat
Marți, 20 octombrie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Urziceni a avut loc Ședința Administrativă Lunară. Preacucernicul Părinte Consilier
Luni, 19 Octombrie 2015, s-a întrunit Cercul pastoral – misionar Fierbinți – Dridu în biserica parohială din Fierbinții de Jos. Cu această ocazie, s-a săvârșit