Parohia Brătia – centru de comuniune şi evidenţiere a marilor păstori de suflete

În data de 1 aprilie 2015, zi închinată pomenirii Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, la Parohia Brătia, Protopopiatul Urziceni, Cercul pastoral Condeeşti – Axintele s-a întrunit în cadrul Sfintei Liturghii, unde pe lângă enoriaşi şi preoţii slujitori au luat parte şi copiii de la grădiniţa de pe raza parohiei.

După ce s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, copiilor li s-a susţinut un scurt cuvânt de învăţătură de către preotul Nelu Soare, în care le-au fost reamintite importanţa ascultării de Dumnezeu şi de părinţi.

La sfârşitul slujbei preotul Răileanu Marius Eduard de la Parohia Ulești, responsabilul Cercului pastoral, a prezentat un referat în care a evidenţiat personalitatea Preasfinţitului Roman Ialomiţeanul, fiu al acestei parohii. Astfel s-a dat curs îndemnului Sfântului Sinod prin care anul 2015 este dedicat Sfântului Ioan Gură de Aur şi marilor păstori de suflete din eparhii .

A consemnat preot Dărândău Bogdan Mihai de la Parohia Frumușica

Related Posts

Sari la conținut