Ocrotitorul Protopopiatului
Sfinții Martiri Brâncoveni 16 augustOcrotitorii Eparhiei
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi 22 septembrieOcrotitorii Eparhiei
Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți, Epictet și Astion de la Halmyris 8 iulieOriginile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa, atât la români cât și la bulgari (sub numele de Martenița), este considerată ca fiind datorată substratului comun daco-tracic. Semnificaţiile șnurului, care este alcătuit din două aţe împletite de culoare albă şi respectiv roşie, sunt multe dintre care ar trebui amintită măcar cea care spune că roşul, dat de foc, sânge şi soare, este atribuit vitalităţii femeii iar albul, ca zăpada rece şi pură, ca apele înspumate, ca...
Cele mai noi informații din biserici și mănăstiri aflate în Bărăgan...
Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului a început, așa cum se cuvine, cu slujba de Priveghere săvârșită în seara precedentă tot la Biserica Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Paraclis...
Biroul Mass-Media
Slujbă de parastas în Paraclisul Episcopal din Slobozia 22.08.2025Biroul Mass-Media
Praznicul Adormirii Maicii Domnului - tradiție și comuniune liturgică la Călărași 15.08.2025Biroul Mass-Media
Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial – 14 august 2025 14.08.2025