Întâlnirea preoților din Cercul pastoral Urziceni

„Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?ˮ (Romani 8, 35)

Miercuri, 30 ianuarie 2014, înaintea prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul pastoral Urziceni, la inițiativa părintelui protopop Bogdan-Ionuț Stancu.

În Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena, unde se află spre închinare o părticică din Moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul, preoții din Municipiul Urziceni au săvârșit Taina Sfântului Maslu.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Ovidiu Dincă, de la Parohia Sfântul Nicolae, care a lăudat credincioșii veniți la biserică în pofida viscolului, aducând aminte de mărturisirea Sfântului Apostol Pavel care spune „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?” (Romani 8, 35). În continuare a elogiat viața Sfinților Trei Ierarhi și a îndemnat pe credincioși să rămână statornici în credință, indiferent de încercările prin care trec în viață.

La finalul slujbei părintele protopop a mulțumit atât preoților cât și credincioșilor pentru bucuria comuniunii.

Related Posts

Sari la conținut