Vineri, 16 ianuarie 2026, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, prin Sectorul de Protocol al Episcopiei, coordonat de părintele consilier Marius - Gabriel Purcărea, beneficiarii și ostenitorii celor două centre de îngrijire pentru persoane vârstnice din Fierbinți Târg au primit în dar câte o agendă calendar.
Acest dar a fost oferit ca semn al prețuirii timpului ca dar al lui Dumnezeu, agenda calendar fiind un sprijin practic pentru urmărirea zilelor, a sărbătorilor bisericești, a momentelor importante din viața fiecăruia, dar și un ajutor în organizarea activităților zilnice desfășurate în cadrul centrelor.
Gestul a fost primit cu bucurie și recunoștință, atât de beneficiari, care au simțit grija și apropierea Bisericii, cât și de ostenitori, care au apreciat sprijinul și atenția arătate față de misiunea lor de slujire și îngrijire a persoanelor vârstnice.
Din partea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, delegat la această activitate a fost părintele paroh Andrei - Gabriel Ghiaur de la parohia Fierbinți Târg, care a transmis binecuvântarea Chiriarhului locului și gândurile de întărire sufletească pentru toți cei prezenți.
Prin astfel de inițiative, Biserica își reafirmă grija pastorală și socială față de vârstnici, subliniind importanța fiecărei zile trăite în credință, răbdare și mulțumire.
A consemnat preot Andrei - Gabriel Ghiaur, Secretarul Protopopiatului Urziceni





