Baloane cu apă

 Activitatea de astăzi din Școala de Vară a grupului Muguri de Lumină al Protopopiatului Urziceni a fost din nou un succes!

Cu binecuvântarea părintelui protopop Aurel Berbec, am desfășurat și activitatea de astăzi. După ce ne-am făcut temele din caietul de vacanță, am dat startul distracției, joaca cu baloane cu apă.

 Copiii s-au stropit, au râs în hohote și s-au bucurat din plin de fiecare clipă. Ne-am descălțat cu toții și, cu tălpile goale pe asfaltul cald, ne-am răcorit într-un mod absolut minunat. A fost o explozie de veselie pe care nici un cuvânt nu o poate descrie pe deplin. Am încheiat ziua cu gogoși și suc.

  Copiii au nevoie de joacă, de credință și de oameni frumoși alături. Astăzi am avut din toate. 

Cu recunoștință și zâmbet, Silvia și întreaga echipă a școlii de vara.  

Activitate din 15.07.2025