Atelierul de creație „Toamna în culori” organizat de Parohia Fierbinți Târg
Sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Centrul Multifuncțional „Sfântul Apostol Andrei” al Parohiei Fierbinți-Târg, s-a desfășurat atelierul de creație „Toamna în culori”, o activitate educativ-recreativă dedicată copiilor din comunitatea parohială.
În cadrul atelierului, copiii au confecționat diverse obiecte decorative, printre care dovleci tridimensionali din hârtie, coroane de toamnă realizate din frunze naturale, adunate și aduse de fiecare participant, precum și copăcei ornamentali confecționați din hârtie de șervețel, în culorile specifice anotimpului.
Un moment deosebit al activității l-a constituit realizarea unui copac de toamnă de mari dimensiuni, o lucrare colectivă la care fiecare copil a contribuit prin lipirea unei frunze. Această creație comună a simbolizat unitatea, prietenia și importanța contribuției fiecăruia la viața comunității, evidențiind totodată bucuria colaborării și a lucrului în echipă.
Evenimentul a avut ca scop stimularea creativității, dezvoltarea îndemânării și a spiritului de colaborare, precum și valorificarea frumuseții naturii, prin realizarea unor lucrări artistice inspirate din culorile și bogăția anotimpului de toamnă.
La finalul atelierului, copiii au fost serviți cu dulciuri și suc, bucurându-se de momente de comuniune și socializare.
A consemnat preot Andrei – Gabriel Ghiaur de la Parohia Fierbinți Târg










