Ziua copilului la Parohia Roșiori 1

De ziua internațională a copilului, 1 iunie 2025, copiii din parohia Roșiori 1 au avut parte de o surpriză deosebită: au fost duși la Circul Metropolitan. A fost o zi plină de emoție, râsete și momente magice, în care cei mici s-au bucurat de spectacolul fascinant pregătit de artiștii circului.

Prin această inițiativă, ne-am dorit să le oferim copiilor un prilej de bucurie și sărbătoare, dar și să le arătăm cât de prețuiți sunt în comunitatea noastră.

Sărbătoarea copilăriei a fost trăită cu adevărat, iar zâmbetele celor mici ne-au umplut inimile de recunoștință.

După spectacol, am făcut un popas la McDonald’s, unde copiii s-au bucurat de o masă gustoasă și timpul petrecut împreună. A fost un prilej minunat de socializare, de râsete și voie bună.

Aducem mulțumire oamenilor de bine care au făcut posibilă această activitate, cadrelor didactice și părinților pentru colaborare.

Este un gest minunat, mai ales când vine vorba de a aduce zâmbete pe fețele celor mici. 

A consemnat preot Daniel PANĂ, preot paroh la Parohia Roșiori 1