Având binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, dșoara Toma Adriana
și dna Dumitru Silvia, reprezentând Biroul de Asistență Socială al
Protopopiatului Urziceni, au organizat tradiționalele sesiuni de informare din
cadrul programului „Tinerii și Hristos”, în liceele din Urziceni.
Conținutul acestor întâlniri a gravitat în jurul temei „2026 – Anul omagial al
pastorației familiei creștine”. Preotul Dincă Ovidiu de la Parohia „Sfântul
Nicolae” din Urziceni și Preotul Popa Popescu Sorin Gabriel de la Parohia
Slătioarele au condus dialogul pe această temă extrem de interesantă și fertilă,
provocând la reflexie și introspecție pe tinerii aflați în plină perioadă a
adolescenței. Subiectul abordat a trezit un interes crescut, abordarea acestuia
fiind așezată în contexul vremurilor actuale, însă din perspectiva moralei
creștine, singura capabilă să modeleze armonios minți și suflete aflate în
creștere.
Programul, aflat la vârsta majoratului (inițiat în anul 2009), își dovedește
utilitatea prin interesul constant arătat atât de conducerea liceelor, cât și de elevii
participanți. În cadrul acestei sesiuni, desfășurată pe data de 25 mai, au
participat 55 de elevi, dintre care 19 elevi beneficiari ai burselor sociale, iar 5
copii cu CES.
A consemnat Pr. Ovidiu DINCĂ
















