Peste 70 de copii din Fierbinți Târg și satul Fierbinții de Sus au participat sâmbătă, 21 martie 2026, la activitatea „Arome de familie – Atelierul micilor bucătari”, desfășurată la Centrul multifuncțional „Sfântul Apostol Andrei”, într-o atmosferă plină de bucurie și comuniune.
Evenimentul, organizat în intervalul 15:00–16:30, a reunit copii din cele două parohii partenere: Parohia Fierbinți Târg, din mediul urban, și Parohia Fierbinții de Sus, din satul Fierbinții de Sus, localitate aparținătoare orașului Fierbinți Târg. Activitatea evidențiază importanța colaborării dintre parohiile din mediul urban și cele din mediul rural, în spiritul proiectelor educativ-religioase derulate la nivelul Patriarhiei Române.
Cei mici s-au implicat activ în pregătirea unor bunătăți de post, precum gogoși pufoase și sărățele, dezvoltându-și astfel spiritul de echipă, creativitatea și deprinderile practice, într-un cadru formativ.
Atelierul face parte din proiectul parohial „Familia – spațiul în care cultivăm și învățăm iubirea” și se înscrie în conceptul concursului „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, promovat de Patriarhia Română. Organizarea a fost asigurată de Parohia Fierbinți Târg, în parteneriat cu Parohia Fierbinții de Sus, cu implicarea părinților parohi, a membrilor Comitetului Parohial și a tinerilor voluntari.
La final, copiii s-au bucurat de produsele pregătite, gustând cu poftă din gogoși, sărățele și suc. Astfel de inițiative contribuie la întărirea valorilor creștine și la apropierea copiilor de Biserică și comunitate, consolidând totodată legăturile dintre mediul urban și cel rural.
A consemnat preot paroh Andrei - Gabriel Ghiaur de la Parohia Fierbinți Târg










