Părintele pensionar Vasile Neacșu a trecut la cele veșnice

Comunitatea din Fierbinți Târg și din împrejurimi a primit cu durere vestea trecerii la cele veșnice a părintelui pensionar Vasile Neacșu, slujitor devotat al Bisericii și păstor de suflete vreme de aproape patru decenii. Slujba de înmormântare a avut loc la data de 1 aprilie 2026, fiind precedată de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite. La acest moment de rugăciune și despărțire au participat preoții din Cercul pastoral-misionar Dridu – Fierbinți Târg, precum și numeroși credincioși care au dorit să-i aducă un ultim omagiu. La momentul cuvenit, părintele paroh Andrei - Gabriel Ghiaur a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat personalitatea părintelui Vasile Neacșu, subliniind blândețea, răbdarea și modul său deosebit de a se apropia de fiecare om, cu dragoste și înțelegere. La rândul său, părintele protopop Aurel Berbec a evocat perioada în care părintele Neacșu a îndeplinit slujirea de protopop, arătând că, în cei 12 ani de responsabilitate administrativă, a fost iubit și respectat de către toți preoții.

Părintele Vasile Neacșu s-a născut la 28 mai 1947, în localitatea Dascălu-Creața, județul Ilfov, într-o familie cu frică de Dumnezeu și rânduială creștină. A urmat Seminarul Teologic Ortodox din București (1961–1966), iar apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (1966–1970), remarcându-se prin seriozitate și dăruire. La 16 iulie 1972 s-a căsătorit cu doamna preoteasă Anica Bosnagiu, alături de care a întemeiat o familie binecuvântată, fiind dăruiți cu doi copii. A fost hirotonit diacon la 13 mai 1973, iar a doua zi, la 14 mai 1973, a fost hirotonit preot de către Preasfințitul Pavel Șerpe, primind darul duhovniciei la 21 mai 1973. Din anul 1973 a fost numit paroh la Parohia Fierbinți Târg, unde a slujit neîntrerupt până în anul 2012. În toți acești ani, părintele Vasile Neacșu s-a remarcat printr-o activitate pastorală intensă, prin apropierea de oameni și prin grija constantă pentru viața duhovnicească a comunității. Pe plan administrativ, a fost șef de birou la Protoieria Urziceni între anii 1979–1990, iar între 1990–2002 a îndeplinit slujirea de protopop, fiind un bun organizator și sprijin pentru confrații săi. Pentru activitatea sa deosebită, a fost răsplătit cu rangurile bisericești de Sachelar, Iconom și Iconom stavrofor. Părintele Vasile Neacșu rămâne în conștiința celor care l-au cunoscut ca un slujitor jertfelnic, blând și apropiat de oameni, un preot care și-a dedicat întreaga viață lui Dumnezeu și comunității pe care a păstorit-o cu dragoste și responsabilitate.

A consemnat preot paroh Andrei - Gabriel GHIAUR de la Parohia Fierbinți Târg