Sâmbătă, 25 aprilie 2026, în cadrul programului catehetic săptămânal desfășurat la Parohia Fierbinți Târg, copiii parohiei au participat la o nouă întâlnire duhovnicească, având ca temă „Femeile mironosițe – primele vestitoare ale Învierii”.
Activitatea s-a desfășurat în sala multifuncțională a Centrului Sfântul Apostol Andrei și a fost dedicată cunoașterii rolului important pe care femeile mironosițe l-au avut în istoria mântuirii. Participanții au aflat cum acestea, pline de curaj, credință și dragoste față de Mântuitorul Iisus Hristos, au mers dis-de-dimineață la mormânt cu miruri de mare preț și au fost cele dintâi care au primit vestea Învierii Domnului.
În cadrul catehezei, au fost prezentate viețile și exemplul de devotament al femeilor mironosițe, subliniindu-se virtuți precum credința statornică, iubirea jertfelnică și nădejdea neclintită. De asemenea, copiii au participat la discuții interactive și au adresat întrebări legate de evenimentele petrecute în dimineața Învierii.
La finalul întâlnirii, copiii au fost serviți cu dulciuri și suc, bucurându-se de o atmosferă caldă și prietenoasă. Ulterior, aceștia au mers în curtea Centrului Multifuncțional și a casei parohiale, unde au participat la diverse jocuri și activități recreative.
Totodată, tolba cu jucării a fost reînnoită și completată cu porți și mingi de fotbal, precum și cu seturi de rachete pentru badminton, spre încântarea celor mici, care s-au bucurat din plin de noile surprize pregătite pentru ei.
Prin această întâlnire, cei prezenți au înțeles că fiecare creștin este chemat să fie vestitor al bucuriei pascale prin fapte bune, rugăciune și mărturisirea credinței.
Parohia Fierbinți Târg continuă astfel seria activităților catehetice menite să apropie tânăra generație de valorile credinței ortodoxe și de frumusețea vieții în Hristos.
A consemnat preot paroh Andrei – Gabriel Ghiaur de la parohia Fierbinți Târg








