Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, azi, 05 septembrie 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a oferit prin serviciul social acreditat, respectiv Serviciul Social acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte, rechizite atât de necesare în activitățile școlare pentru 13 copii din familiile asistate, în vederea asigurării celor necesare pentru școală și prevenirii abandonului școlar.
Această frumoasă și utilă acțiune face parte din planul de activități aferent anului 2025 al Serviciului Social Acordat în Comunitate Destinat Persoanelor Adulteiar rechizitele au fost acordate din Fondul Filantropia al Biroului de Asistență Socială.
Protopopiatul Urziceni urează succes în noul an școlar tuturor copiilor!
Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni











