Bucuria primei întâlniri la atelierul de creație! Grupul de cateheză Muguri de Lumină

Astăzi este un început frumos, o zi în care ne-am adunat pentru a descoperi împreună lumea minunată a creației și a copilăriei! Fiecare dintre copii are un dar special, o scânteie de inspirație pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul lor, prin desen, modelaj sau orice altă formă de artă.

Am plecat de la titlul cărții ,,Cine știe ce e fericirea” și am reușit fiecare dintre noi să ne prezentăm. Mai mult, fiecare copil a desenat hobby-uri, vise, obiecte preferate care îi fac fericiți.

Plăcut surprinsă am fost când am văzut desenele care îi reprezentau și cât de mult înseamnă pentru ei orele de pictură realizate cu doamna Viky Berbec, cât de frumos și-au prezentat visele.

Atelierul nostru nu este doar un loc unde lucrăm cu mâinile, ci și cu inima. Aici învățăm să vedem frumusețea în cele mai simple lucruri, să ne bucurăm de culori, forme și idei noi. Nu există greșeli, doar oportunități de a învăța și de a ne exprima unicitatea.

Bine ați venit în această călătorie a imaginației și a creativității!

„Fie peste noi bunăvoința Domnului Dumnezeului nostru! Și îndrepte El asupra noastră lucrarea mâinilor noastre!”