Atelierul „Colajul Naturii” la Parohia Fierbinți Târg

În după - amiaza zilei de sâmbătă, 10 mai 2025, Centrul Multifuncțional „Sfântul Apostol Andrei” din Fierbinți-Târg a găzduit un atelier de creație deosebit – „Colajul Naturii” – organizat de Parohia Fierbinți Târg, Protopopiatul Urziceni, în parteneriat cu Asociația Toți pentru bine.

Evenimentul a adunat participanți de toate vârstele într-o atmosferă relaxantă, unde imaginația s-a împletit cu darurile naturii. Frunze, flori, crenguțe și alte elemente naturale au fost transformate în colaje pline de culoare, creativitate și emoție.

Timp de o oră și jumătate, cei 45 de participanți au avut ocazia să se ,,reconecteze cu natura, să socializeze și să creeze ceva frumos cu propriile mâini. Materialele au fost asigurate de organizatori, iar energia pozitivă a fost ingredientul principal al acestui atelier.

La final, copiii au mers în curtea casei parohiale și a Centrului Multifuncțional unde au participat la diverse jocuri ale copilăriei. 

Parohia Fierbinți Târg organizează săptămânal cateheze pentru copii. Acest atelier de creație face parte din programul amplu desfășurat lunar în parteneriat cu Asociația Toți pentru bine din comuna ilfoveană Moara Vlăsiei. 

A consemnat preot paroh  Andrei - Gabriel GHIAUR

Cele mai recente articole