ARTICOLE
AUG
14
FRI

„Alături de Oameni … pentru Oameni” program social derulat de Protopopiatul Urziceni

Categoria Noutăți    |     10:10

„Alături de Oameni … pentru Oameni” program social derulat de Protopopiatul Urziceni

Galerie foto

Acest program social a fost iniţiat în anul 2009 din dorinţa de a veni în întâmpinarea problemelor resimţite de persoanele din comunitate aflate în dificultate şi care din motive obiective nu puteau să îşi asigure un trai minim decent.

Din primul moment şi până în prezent, obiectivul urmărit în cadrul acestui program a fost acela de a îmbunătăţii calitatea vieţii beneficiarilor.

Deoarece lipsa resurselor, indiferent de tipul lor (resurse financiare, materiale sau umane) este de obicei problema socială resimţită de beneficiar şi identificată de asistentul social, Serviciul Social acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte din cadrul Protopopiatului Urziceni sprijină cazurile sociale asistate prin acordarea unui pachet alimentar / trimestru.

           Astfel, în data de 13 august 2020, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de Asistenţă Socială și Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte, a acordat în cadrul programului social ”Alături de Oameni … pentru Oameni”, din fondul Filantropia, daruri constând în alimente de strictă necesitate cât și măști de protecție în contextul pandemiei cu Covid – 19, atât pentru o persoană aflată în dificultate dar și pentru nouăsprezece familii asistate în cadrul serviciului social acreditat.

Valoare totală acțiune: 1309 lei, din care: 809 lei din Fond Filantropia și 500 lei din donația Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Urziceni (Volna).

Această frumoasă acțiune, face parte din planul de activități aferent anului 2020 al Serviciului Social Acordat în Comunitate Destinat Persoanelor Adulte și se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate acestui an, care a fost desemnat în Patriarhia Română, prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, drept „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.  

 

                                     Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni