Protopopiatul Urziceni
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Campania ,,Donează sânge, salvează o viață” desfășurată în Parohia Valea Măcrișului

Miercuri, 30 octombrie 2019, în intervalul orar 8.00 – 12.00, Parohia Valea Măcrișului din Protopopiatul Urziceni, în colaborare cu Centrul de transfuzii sanguine din Slobozia și Dispensarul Uman din localitate, au organizat o acțiune de donare de sânge ce are ca scop salvarea unor vieți, cunoscută fiind criza acută de sânge prin care trec spitalele din România, la care a participat un număr impresionant de persoane.

Pe această cale aducem mulțumiri Centrului de transfuzii sanguine din Slobozia, al cărui director este doamna Raluca Cruceat, pentru amabilitate și sprijinirea acestei frumoase acțiuni, domnului Alexandru Bobeș pentru implicarea activă în acest demers și tuturor membrilor parohiei care au răspuns afirmativ apelului nostru, dând dovadă de generozitate și înțelegere asupra faptului că, printr-o singură donare de sânge, donăm de fapt viață aproapelui nostru aflat în suferință.

Reamintim faptul că, datorită Campaniei „Donează sânge, salvează o viață”, inițiată încă din anul 2013 de Patriarhia Română, s-a reușit mobilizarea a peste 30.000 de donatori, fiind recoltați până în prezent, aproximativ 16.000 litri de sânge.               

                                                                                  A consemnat preot paroh Cristian Petrescu

Necategorisit