ARTICOLE
AUG
11
SAT

„Alături de Oameni … pentru Oameni” program social derulat de Protopopiatul Urziceni

Categoria Noutăți    |     23:14

„Alături de Oameni … pentru Oameni” program social derulat de Protopopiatul Urziceni

Acest program social a fost iniţiat în anul 2009 din dorinţa de a veni în întâmpinarea problemelor resimţite de persoanele din comunitate aflate în dificultate şi care din motive obiective nu puteau să îşi asigure un trai minim decent.

Din primul moment şi până în prezent, obiectivul urmărit în cadrul acestui program a fost acela de a îmbunătăţii calitatea vieţii beneficiarilor.

Deoarece lipsa resurselor, indiferent de tipul lor (resurse financiare, materiale sau umane) este de obicei problema socială resimţită de beneficiar şi identificată de asistentul social, Serviciul Social acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte din cadrul Protopopiatului Urziceni sprijină cazurile sociale asistate prin acordarea unui pachet alimentar / trimestru.

Astfel, în data de 10 august, după încheierea celui de-al II-lea trimestru al anului 2018, douăzeci de familii asistate au primit ajutoare materiale, mai exact alimente de strictă necesitate, după cum urmează: 1 litru ulei, 1 litru oțet, 3 kg orez, 1 kg fasole, 1 kg mălai, 1 kg făină, 1 kg zahăr, 500 gr pesmet, 500 gr griș, 1 buc macaroane la 400 gr, 1 buc spaghete la 400 gr, 1 buc conservă pate de porc Casa Gustului la 200 gr, 1 buc conservă pate de pasăre Casa Gustului la 200 gr, 1 buc conservă carne de vita Casa Gustului la 300 gr, 1 buc conservă de pește (hering în sos tomat) la 170 gr, 1 buc masline in saramură Defne la 250 gr, 1 buc roșii întregi decojite în suc de roșii la 400 gr.

Valoare totală acțiune: 1.093 lei din care: 769 lei Fond Filantropia și 324 lei din donații.

           Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni