ARTICOLE
MAY
22
MON

Parohia Valea Măcrișului a fost gazda cercului catehetic demonstrativ lunar

Categoria Noutăți    |     11:54

Parohia Valea Măcrișului a fost gazda cercului catehetic demonstrativ lunar

Joi, 18 mai 2017, în parohia Valea Măcrişului s-a derulat ora catehetică demonstrativă sub coordonarea preotului paroh Cristian Petrescu, care a adus în atenţia celor şaisprezece copii prezenţi, Viaţa şi activitatea Sfinţiilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Vasta informaţie a fost fixată şi cu ajutorul mijloacelor moderne de predare, părintele Cristian specificând printre altele ca cea mai însemnată realizare a împăratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însă, el va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată dată Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplină bisericească.

Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia şi a fost înmormântat în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.

La finalul orei catehetice Părintele Protoiereu Aurel Berbec a adresat un cuvânt de apreciere şi de încurajare pentru micii creştini prezenţi.

A consemnat preot Daniel – Mirel Minea – Responsabil cu Catehizarea Parohială