ARTICOLE
FEB
13
MON

Micii meșteșugari ai primăverii

Categoria Noutăți    |     02:04

Micii meșteșugari ai primăverii

Deoarece în această săptămână toți copiii s-au bucurat de vacanța intersemestrială și au avut mai mult timp liber la dispoziție, Protopopiatului Urziceni prin Biroul de Asistență Socială a organizat două ateliere de lucru cu tema „Micii meșteșugari ai primăverii” pentru copiii din comunitate ce alcătuiesc grupul „Muguri de lumină” al protopopiatului.

Astfel, în perioada 09 – 10 februarie 2017, între orele 14,00 – 16,00, cei mici îndrumați de Toma Adriana Mariana – coordonatorul grupului și asistent social în cadrul protopopiatului, cu sprijinul doamnelor voluntare Nae Petra – învățătoare și Marcu Georgeta – profesor au realizat în sala de activități a protopopiatului diverse felicitări și mărțișoare ecologice, prilej cu care au colaborat și interacționat permanent pe toată durata atelierelor de lucru, dovedindu-și încă o dată creativitatea prin micile opere de artă create.

Lucrările realizate vor fi expuse în perioada 26 – 27 februarie în cadrul celei de a VIII-a ediții a evenimentului Târgul Mărțișorului – expoziție de mărțișoare și felicitări ecologice, cu vânzare organizată de protopopiat.

Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni