ARTICOLE
FEB
02
THU

Cerc pastoral – misionar la Parohia „Sfânta Treime” – Urziceni

Categoria Noutăți    |     03:18

Cerc pastoral – misionar la Parohia „Sfânta Treime” – Urziceni

La finele lunii ianuarie, în data de 31 ianuarie 2017, Parohia „Sfânta Treime” – Urziceni a fost gazda cercului pastoral lunar.

Cu această ocazie s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu spre bucuria duhovnicească a numeroși enoriași de la toate parohiile din municipiului Urziceni.

La final, părintele Ovidiu Dincă a susținut referatul cu tema „Smerenie și Ascultare”, în care a adus aminte de consecințele mândriei și neascultării începând de la facerea omului și până la încălcarea canoanelor. Apoi preotul paroh Ionel – Daniel Oancea a mulțumit atât preoților slujitori, cât și enoriașilor prezenți. A urmat o agapă organizată prin grija Comitetului Parohial.

A consemnat preot paroh Ionel – Daniel Oancea de la Parohia „Sfânta Treime” – Urziceni