ARTICOLE
NOV
20
SUN

Preacucernicilor preoți și dreptmăritorilor creștini din Protopopiatul Urziceni

Categoria Noutăți    |     10:31

Preacucernicilor preoți și dreptmăritorilor creștini din Protopopiatul Urziceni

Preacucernicilor preoți și dreptmăritorilor creștini

din Protopopiatul Urziceni

Preacucernici Părinţi,

Dreptmăritori creştini,

Abia a început Sfântul Post al Nașterii Mântuitorului, când suntem chemați să urcăm treptele nevoințelor spirituale și diavolul, părintele minciunii și al dezbinării, ne-a adus o ispită prin faptele reprobabile, neascultarea și îndemnul la dezbinare săvârșite de un preot din Eparhia noastră.

Ca preot şi slujitor al lui Dumnezeu Celui Preaînalt – în Sfânta Biserică Ortodoxă, POMENIREA EPISCOPULUI LOCULUI la sfintele slujbe reprezintă un act de mărturisire a dreptei credințe ortodoxe, de ascultare canonică față de Biserica Ortodoxă, care ne-a investit cu har dumnezeiesc să slujim credincioșilor cele Sfinte ale lui Dumnezeu, un act de respect și responsabilitate față de tradiția eclezială în care ne-am format duhovniceşte, un imbold interior de a lucra propria mântuirea prin credinţă şi fapte bune.

Nerespectarea și încălcarea voită a rânduielilor Sfintei Biserici Ortodoxe, de către orice membru al comunității bisericești (episcop, preot, dreptmăritor creştin), ne îndepărtează de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne îndeamnă prin glasul Sfântului Apostol Pavel: “Așadar, fraților, stați neclintiți si țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni, 2, 15), şi încă acelaşi apostol ne învaţă: „Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13,17)

Prin atitudinea surprinzătoare de A NU POMENI în rugăciune pe EPISCOPUL LOCULUI, Preotul Buză Claudiu săvârşeşte un act de îndepărtare de la dreapta învățătură de credință, canonică și liturgică a Bisericii Ortodoxe, care ne învață că dacă vreun preot sau diacon va osândi pe episcopul său şi ar îndrăzni să se depărteze de la comuniunea cu acela şi numele lui nu-l va pomeni la sfintele rugăciuni ale liturghiilor, precum învaţă Biserica, acela să se supună caterisirii şi să se lipsească de toată demnitatea preoţească. (Canonul 13 al Sinodului al nouălea local de la Constantinopol, numit şi Sinodul Întâiu – al doilea – 861; prezentul reia prevederile canonul 31 Apostolic).

Cu multă durere în suflet faţă de un slujitor al Casei lui Dumnezeu, aflat în însingurarea păcatului neascultării faţă de Biserica Ortodoxă, slujitor ce iubeşte mai mult dezbinarea decât rugăciunea şi evlavia, care nesocoteşte în mod voit rânduielile bisericeşti, facem cunoscut că prin fapta sa de a nu pomeni în rugăciune pe episcopul locului, preotul Buză Claudiu a ieşit de sub canonicitatea arhiereului locului – ce ţine comunitatea locală bisericească într-o succesiune de har şi de credinţă, motiv pentru care este suspendat temporar de la slujirea celor sfinte, până la definitivarea cercetării disciplinare în Consistoriul Eparhial Bisericesc (Comisia de disciplină). Suspendarea este temporară întrucât ne exprimăm nădejdea în întoarcerea către ADEVĂR a Pr. Claudiu Buză, pe perioada cercetării disciplinare.

Cu dragoste şi cu responsabilitate, îndemnăm cu stăruinţă pe preacucernicii preoți şi pe dreptmăritorii noştri creştini, să înalţe rugăciune către Preabunul Dumnezeu pentru Pr. Claudiu Buză, pentru ca să-i sporească credinţa şi să-i lumineze mintea, pentru ca acesta să revină la mărturisirea dreptei credinţe ortodoxe şi, venindu-şi în sine, să ia aminte la cuvintele Domnului Hristos care ne povăţuieşte: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6).

Rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos să Vă dăruiască pacea Sa !

Cu arhierească binecuvântare,

† VINCENȚIU

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

[]