ARTICOLE
NOV
23
MON

Maica Domnului Ocrotitoarea copiilor

Categoria Noutăți    |     11:19

Maica Domnului Ocrotitoarea copiilor

În contextul actual, al unei societăți ce tinde către secularizare, când sistemul educațional este centrat pe dobândirea de competențe de bază în ştiinţe şi tehnologii, slujitorii sfintelor altare prin activitatea lor Îl aduc pe Dumnezeu în viaţa copiilor îmbogăţind educaţia lor. Astfel o frumoasă activitate catehetică organizată de preotul paroh, Nelu Soare, s-a desfășurat la parohia Pelinu, Protopopiatul Urziceni, după Sfânta Liturghie, în data de 21 noiembrie, când sărbătorim „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Activitatea a fost una interactivă şi atractivă, părintele paroh implicându-i pe toţi cei prezenţi. În sprijinul părintelui paroh a venit preotul misionar Nicolae Gangă, care folosind mijloace didactice moderne a prezentat un material în Power point cu tema, „Maica Domnului Ocrotitoarea copiilor”. La final părintele le-a spus celor prezenţi că acest praznic împărătesc este un îndemn pentru părinţi să-şi aducă copiii la biserică.

A consemnat preot misionar Nicolae Gangă