ARTICOLE
MAR
29
SUN

Cerc Catehetic la Parohia Stroieşti

Categoria Noutăți    |     09:48

Cerc Catehetic la Parohia Stroieşti

Parohia Stroieşti, din Protopopiatul Urziceni, a fost gazda Cercului Catehetic demonstrativ, cu tema Postul-Calatorie spre Înviere, susţinut pe data de 26 martie 2015 de către preotul paroh Andrei Adrian.

La cateheza au participat un număr de 25 copii de clasele a I a şi a-III-a însoţiţi de Doamnele Profesoare învăţământ primar Alecu Mirela şi Drăghici Bianca.

Părintele Adrian a reuşit să trezească interesul copiilor pentru tema propusă şi prin intermediul unui material power-point a ajuns la inimile lor curate, întărindu-le informaţia prezentată.

Toţi preoţii din cercul pastoral au fost prezenţi dând însemnătate acestei întâlniri importante din punct de vedere catehetic, ştiind că din aceste experienţe minunate cu toţii avem de învăţat.

Preoţii care au câştigat experienţa din această întâlnire au fost: Pr Olteanu Viorel; Pr. Radu Gheorghe; Pr. Ghiaur Andrei Gabriel; Pr. Apostol Danut; Pr. Luca Sorin Nicusor; Pr. Ilie Severian Cezar; Pr. Negulescu Bogdan

La finalul orei catehetice părintele paroh a oferit tuturor copiilor prăjituri de post şi răcoritoare, spre încântarea acestora.

A consemnat responsabilul cu cateheza, Pr. Minea Daniel Mirel