ARTICOLE
DEC
05
FRI

Instalarea noului preot paroh la Parohia Stroiești

Categoria Noutăți    |     09:14

Instalarea noului preot paroh la Parohia Stroiești

Joi, 04 decembrie 2014, comunitatea parohială Stroiești din Localitatea Fierbinți-Târg și-a întâmpinat noul păstor spiritual. Pentru marcarea acestui eveniment important a fost întrunit Cercul Pastoral Fierbinți-Dridu, oficiindu-se Taina Sfântului Maslu.

La finalul Sfintei Slujbe Părintele Protopop Bogdan Ionuț Stancu a dat citire deciziei de numire a părintelui Andrei Adrian în funcția de preot paroh al Parohiei Stroiești.

PC Preot Paroh Andrei Adrian a adus cuvânt de mulțumire și recunoștință Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, pentru noua ascultare la care este chemat prin venirea sa în mijlocul acestei comunități parohiale.

Pr. Berbec Aurel, secretarul Protopopiatului Urziceni