Ocrotitorul Protopopiatului
Sfinții Martiri Brâncoveni 16 august
Ocrotitorii Eparhiei
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi 22 septembrie
Ocrotitorii Eparhiei
Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți, Epictet și Astion de la Halmyris 8 iulie
Sâmbătă, 07 februarie 2026, în intervalul orar 15.00 – 16.30, în sala multifuncțională a Centrului „Sfântul Apostol Andrei” al Parohiei Fierbinți Târg, s-a desfășurat atelierul creativ pentru copii „Familia mea, lumea mea”.La activitate au fost prezenți 40 de copii, care au luat parte, cu entuziasm și bucurie, la două momente creative dedicate familiei. Cei mici au realizat un mini „arbore al familiei”, prin care au descoperit, într-o manieră ludică, legăturile dintre membrii familiei, iar ap...
Cele mai noi informații din biserici și mănăstiri aflate în Bărăgan...
Duminică, 27 septembrie 2026, Protopopiatul Oltenița și-a sărbătorit hramul, pe „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești”.Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Biserica „...
Biroul Mass-Media
Slujire arhierească la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia 20.09.2026
Biroul Mass-Media
Întâlnirea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu cu elevii clasei a IX-a, la început de an școlar 18.09.2026