Ședința administrativă lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Urziceni

Marți,07 noiembrie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Urziceni a avut loc ședința administrativă lunară. Aceasta s-a desfășurat în Sala de Festivități a Protopopiatului Urziceni, începând cu ora 09.30.

Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent Preacucernicul părinte Cristi GAVRILĂ, Consilier Administrativ – Bisericesc, care a prezidat lucrările ședinței din luna noiembrie.

După ce a transmis binecuvântarea  Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacucernicul părinte consilier a subliniat importanța intensificării activității pastoral misionare și edilitar – gospodărești.

Părintele Protopop Aurel BERBEC a prezentat preoților cele mai noi comunicări primite de la Sfânta Episcopie.

Apoi, părintele consilier a mulțumit preacucernicilor pentru implicarea în buna desfășurare a procesiunii cu „Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului” de la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, din ziua de luni, 6 noiembrie 2023, organizată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU cu prilejul sărbătorii praznicului „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” (miercuri – 8 noiembrie a.c.), hramul străvechiului aşezământ monahal „Sfinţii Voievozi” din Slobozia

În continuare preacucernicul părinte Constantin – Gabriel ARISTIDE, preot paroh la Parohia Alexeni, a prezentat liber tema ,,Masa bucuriei – proiect social – filantropic implementat în parohia Alexeni”.

La final, s-au purtat discuții pe marginea referatului și s-au identificat soluții pentru intensificarea activităților pastoral – misionare în cadrul parohiilor.

Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii ,,Cuvine-se cu adevărat”.

A consemnat preot dr. Andrei – Gabriel GHIAUR, Secretarul Protopopiatului Urziceni

 

Related Posts

Sari la conținut