„Alături de Oameni … pentru Oameni” program social derulat de Protopopiatul Urziceni

Acest program social a fost iniţiat în anul 2009 din dorinţa de a veni în întâmpinarea problemelor resimţite de persoanele din comunitate aflate în dificultate şi care din motive obiective nu puteau să îşi asigure un trai minim decent.

 

Din primul moment şi până în prezent, obiectivul urmărit în cadrul acestui program a fost acela de a îmbunătăţii calitatea vieţii beneficiarilor.

 

Deoarece lipsa resurselor, indiferent de tipul lor (resurse financiare, materiale sau umane) este de obicei problema socială resimţită de beneficiar şi identificată de asistentul social, Serviciul Social acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte din cadrul Protopopiatului Urziceni sprijină cazurile sociale asistate prin acordarea unui pachet alimentar / trimestru.

 

Astfel, în data de 10 august 2022, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de Asistenţă Socială respectiv Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte, a acordat în cadrul programului social ”Alături de Oameni … pentru Oameni!”, din Fondul Filantropia, pachete cu alimente neperisabile, de strictă necesitate, pentru șaptesprezece familii asistate în cadrul serviciului social acreditat.

 

Această acțiune face parte din planul de activități aferent anului 2022 al Serviciului Social Acordat în Comunitate Destinat Persoanelor Adulte.

 

 

 

                                                              Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni