Marți, 14 decembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Urziceni a avut loc Ședința Administrativă Lunară.
În contextul epidemiologic actual, ședința s-a desfășurat conform indicațiilor comunicate de la Centrul Eparhial, după cum urmează:
– în intervalul orar 09.00 – 10.00, în Sala de festivități a Protopopiatului Urziceni, cercurile pastorale: Adâncata, Coșereni, Jilavele, Manasia, Malu.
– în intervalul orar 10.00 – 11.00, la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Urziceni, cercurile pastorale: Urziceni, Fierbinți, Movilița, Lilieci, Axintele.
Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent preacucernicul părinte Laurențiu MITITELU, Consilier bunuri bisericești, care a transmis arhierești binecuvântări fraților preoți din partea Preasfinției Sale și a evidențiat importanța dinamizării activității pastoral – misionare.
Preacucernicul Părinte Aurel BERBEC, Protopop al Protopopiatului Urziceni, a prezentat preoților cele mai noi comunicări primite de la Centrul Eparhial.
La momentul cuvenit, preacucernicul părinte Alexandru – George DUMITRU, preot paroh la Parohia Drăgoești, a prezentat referatul cu tema Colindele în tradiția ortodoxă.
S-au respectat cu deplină responsabilitate toate normele sanitare impuse în actualul context pandemic : distanțare socială, purtarea măștii de protecție, dezinfectarea mâinilor.
Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.
A consemnat preot dr. Andrei – Gabriel GHIAUR, Secretarul Protopopiatului Urziceni