Ședința administrativă lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Urziceni

Marți, 21 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Urziceni a avut loc Ședința Administrativă Lunară.

În contextul epidemiologic actual, ședința s-a desfășurat conform indicațiilor comunicate de la Centrul Eparhial, după cum urmează:

– în intervalul orar 09.00 – 11.00, în Sala de festivități a Protopopiatului Urziceni, cercurile pastorale: Adâncata, Coșereni, Jilavele, Manasia, Malu.

– în intervalul orar 11.00 – 13.00, la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena  din Urziceni, cercurile pastorale: Urziceni, Fierbinți, Movilița, Lilieci, Axintele.

Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent preacucernicul părinte Marcel Mihail NEACȘU, Consilier Biroul de audit, care a transmis arhierești binecuvântări fraților preoți din partea Preasfinției Sale și a evidențiat importanța dinamizării activității pastoral – misionare.

Preacucernicul Părinte Aurel BERBEC, Protopop al Protopopiatului Urziceni, a prezentat preoților cele mai noi comunicări primite de la Centrul Eparhial.

La momentul  cuvenit, preacucernicul părinte Ion – Corneliu STAN, preot paroh la Parohia Manasia 1, a dat citire referatului cu tema „Filantropia creștină la Sfinții Părinți. Aplicarea ei în contemporaneitate”. Au urmat discuții libere asupra temei referatului și a problemelor actuale din viața pastoral – misionară.

S-au respectat cu deplină responsabilitate toate normele sanitare impuse în actualul context pandemic : distanțare socială, purtarea măștii de protecție, dezinfectarea mâinilor.

Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

 

A consemnat preot dr. Andrei – Gabriel GHIAUR, Secretarul Protopopiatului Urziceni

Related Posts

Sari la conținut