Ședința Administrativă lunară în cadrul Protopopiatului Urziceni

      Marți, 11 Mai 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Urziceni a avut loc Ședința Administrativă Lunară. 

      În contextul epidemiologic actual, de stopare a răspândirii noului virus COVID – 19, ședința din luna mai 2021, s-a desfășurat conform indicațiilor primite de la Centrul Eparhial, după cum urmează: 

      – în intervalul orar 09.00 – 11.00, în sala de ședințe a Protopopiatului Urziceni, cercurile pastorale: Adâncata, Coșereni, Jilavele, Manasia, Malu.

      – în intervalul orar 11.00 – 13.00, la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Urziceni, cercurile pastorale: Urziceni, Fierbinți, Movilița, Lilieci, Axintele.

      Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent Preacucernicul Părinte Cristi GAVRILĂ, Consilier Administrativ Bisericesc, care a prezidat lucrările ședinței de luna aceasta. 

      Preacucernicul Părinte Aurel BERBEC, Protopop al Protopopiatului Urziceni, a prezentat preoților cele mai noi comunicări primite de la Sfânta Episcopie.

      În cadrul ședinței, Preacucernicul Preot Petrescu Marius Cristian de la Parohia Valea Măcrișului a susținut referatul cu tema „Efectele migrației părinților, asupra copiilor rămași acasă.” Au urmat discuții libere asupra temei referatului și a problemelor actuale din viața pastoral – misionară.

       Au fost respectate toate normele sanitare impuse de epidemia actuală: distanțare socială, purtarea măștii de protecție, dezinfectarea mâinilor.

      Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Luminează-te, luminează-te, Noule Iersualime”.

 

Preot Ivăneț Răzvan-Adrian, Secretar II al Protopopiatului Urziceni

Related Posts

Sari la conținut