CINSTIREA ICOANEI MAICII DOMNULUI PANTANASSA ÎN PAROHIA MANASIA 2

’’BUCURĀ- TE ÎMPĂRĂTEASA TUTUROR, CEEA CE
VINDECI CU HAR NEPUTINȚELE NOASTRE!’’

                                   

             Anul acesta, la 01 august, s-au împlinit cinci
ani, de când Parohia Manasia 2 a fost binecuvântată cu un mare dar, Icoana
Maicii Domnului Pantanassa.

Aceasta
a fost dăruită de către monahia Cipriana Lupașcu, fiind adusă cu binecuvântarea
Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, de la
Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos.                                                                                A devenit o tradiție, ca în fiecare an, în prima sâmbătă a lunii
august, preoții Cercului Pastoral Manasia, împreună cu numeroși credincioși ai parohiei
și din  împrejurimi, să înalțe rugăciuni
înaintea Sfintei Icoane.

 Programul liturgic din acest an, a cuprins
Paraclisul și Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, precum și Taina Sfântului
Maslu, însoțite de Rugăciunea pentru încetarea pandemiei, rostită de către  Preacucernicul Preot Aurel Berbec, Protopopul
Urzicenilor.                                                                                                                           

În
cuvântul de învățătură, preotul Lucian Ionescu, de la Parohia Grindu, a  evidențiat 
importanța rugăciunii și necesitatea acțiunilor filantropice, în aceste
vremuri grele, când întreaga omenire este încercată de boală.

Având
nădejdea mijlocirii Maicii Domnului și 
împlinirii rugăciunilor noastre de către Bunul Dumnezeu, cei prezenți au
plecat la casele lor, având pe buze condacul Acatistului Maicii Domnului
Pantanassa: “ O, Împărăteasa tuturor
și  Maică, ceea ce ai născut pe Cel mai
sfânt decât toți sfinții, primește rugăciunile noastre și ne vindecă toate
rănile și bolile aducătoare de moarte și ne izbăvește de osânda cea veșnică, pe
noi cei ce-ți cântăm: Aliluia”.

 

                                                                     
Preot Paroh

                                                                                      Theodoru Dragomir

Virus-free. www.avg.com

Related Posts

Sari la conținut