Daruri și bucurie în lumina Învierii Domnului

 

Există deja

o tradiţie ca în preajma Sărbătorii Învierii Domnului, cel mai important praznic

al Bisericii Ortodoxe, Biserica să îşi intensifice misiunea socială şi să fie

aproape, ca întotdeauna, de cel aflat în nevoie.  

 

Astfel, în speranţa de a aduce o

rază de lumină specifică acestei mari sărbători a creştinătăţii, Protopopiatul

Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de

Asistenţă Socială și Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat

Persoanelor Adulte, a acordat cu acest prilej, în cadrul programului social

”Alături de Oameni … pentru Oameni”, din fondul Filantropia, daruri constând în

alimente de strictă necesitate, atât pentru o persoană aflată în dificultate dar și pentru douăzeci de familii

asistate în cadrul serviciului social acreditat.

 

Firma S.C. GENID PREST S.R.L. din Urziceni (Cuptorul de Aur) a fost ca de

fiecare dată alături de Protopopiatul Urziceni și a donat cozonacii pentru

realizarea pachetelor. Îi mulțumim pentru gândul cel bun și bunăvoința arătată

în demersul de a sprijini pe cei cu posibilități financiare și materiale reduse.

 

Această frumoasă acțiune, face parte din planul de activități aferent

anului 2020 al Serviciului Social Acordat în Comunitate Destinat Persoanelor

Adulte.

 

De Sfintele sărbători de Paşti, când prăznuim împreună Învierea

Mântuitorului, Protopopiatul Urziceni vă transmite urări de sănătate, fericire,

încredere în viitor şi împlinirea năzuinţelor de bine şi frumos. Fie ca această

mare sărbătoare să ne aducă tihnă şi bucurie în suflete, speranţa de a trăi în

linişte şi pace! Învierea Domnului cu bucurie!

 

 

 

                                    Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni