Credincioșii Parohiei Ulești au petrecut momentul trecerii dintre anii
calendaristici 2019-2020 în sfânta biserică la slujba de Te Deum. Cu această
ocazie, am mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite pe parcursul
anului 2019 și L-am rugat să se milostivească și în 2020 de mica noastră
comunitate.
Una dintre binefacerile primite de parohia noastră în 2019 a fost aceea de
a fi selectați pentru a ne înfrăți cu Parohia Ortodoxă ”Sfânta Treime” din
Troy, statul Michigan, din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor
Unite ale Americii, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Vincențiu,
Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
În cuvântul de învățătură, preacucernicul părinte Marius Eduard Răileanu a
reliefat importanța timpului, ca dar al lui Dumnezeu pentru mântuirea
oamenilor, dar pe care trebuie să îl folosim cu înțelepciune.
La final, credincioșii prezenți au fost serviți cu tort și șampanie din
partea parohiei.
A consemnat preotul Marius Eduard Răileanu, Parohia Ulești