Sărbătoarea Nașterii Domnului în Parohia Ulești

În ziua praznicului a fost oficiată Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-au

împărtășit majoritatea enoriașilor prezenți. După rostirea rugăciunilor de

mulțumire pentru Dumnezeiasca Împărtășire, s-au cântat colinde și a fost citită

Pastorala Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

 

La final au fost împărțite 60 de pachete cu alimente copiilor și bătrânilor

prezenți la slujbă.

 

În a doua zi de Crăciun, după slujba Sfintei Liturghii, doamna preoteasă

Daniela Viviana Răileanu, împreună cu fiicele noastre și fiica părintelui

Bogdan Mihai Dărândău, au colindat persoanele în vârstă care nu se pot deplasa

la biserică. Acestea au fost spovedite și împărtășite la domiciliu în ajunul

Crăciunului de către preotul paroh Marius Eduard Răileanu, iar cu ocazia vizitei

pastorale din 26 decembrie, au primit pachete cu alimente din partea parohiei.

 

Călătoria noastră din cea de-a doua zi de Crăciun s-a încheiat la Complexul

de Servicii Sociale pentru Protecția Copilului Urziceni, unde i-am colindat pe

copiii rezidenți și le-am oferit fructe, prăjituri și căciulițe cu ornamente

luminoase.

 

Sperăm ca prin demersul nostru din cea de-a doua zi a Praznicului Nașterii

Domnului, am reușit să aducem o rază de bucurie în sufletele bătrânilor și

copiilor vizitați, pentru ca nimeni să nu se simtă însingurat în aceste zile de

mare sărbătoare.

 

Bunul Dumnezeu să reverse darurile Sale asupra tuturor celor care au

sprijinit material desfășurarea acestor acțiuni: firma Coface România, familia

Teoharie, angajați ai firmei Alcam Condeești și enoriașul Marius Kiss.

 

 

 

A consemnat preotul Marius Eduard Răileanu, Parohia Ulești