Festivalul de colinde „Deschide uşa, creştine!” în Protopopiatul Urziceni

Cu binecuvântarea

Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor,

duminică, 15 decembrie 2019, Protopopiatul Urziceni, în colaborare cu Fundația

World Vision România a organizat a XVII-a Ediţie a Festivalului de colinde

populare româneşti „Deschide uşa, creştine!”.

 

            Festivalul

a fost deschis de invitatul special, corala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” –

Mînăstirea, dirijată de preacucernicul părinte Mircea Surcel.          

 

            La

eveniment au participat grupurile de cateheză ale parohiilor Protopopiatului

Urziceni (Grupul de cateheză „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Parohia Gârbovi

I, corul „Simbol” al parohiei Gârbovi II, grupul catehetic „Tinerii creștini”

al parohiei Jilavele II, grupul de cateheză „Sfântul Stelian” al parohiei

Movilița Nouă, grupul de cateheză „Sfântul Ierarh Nicolae” al parohiei Roșiori

II, grupul de cateheză „Vlăstare ortodoxe” al Catedralei din Urziceni).

 

            În

încheiere, Corala „Anton Pann” a Protopopiatului Urziceni, dirijată de

preacucernicul părinte Ovidiu Dincă, de la Parohia Sfântul Nicolae – Urziceni,

a bucurat pe toți cei prezenți cu un recital de colinde deosebit.

 

           Cei

peste 200 de colindători au primit din partea Protopopiatului Urziceni daruri.

Pe această cale mulţumim prietenilor noştri care ne-au fost alături. De asemenea, mulțumim Agenției de știri Lăcașuri Ortodoxe pentru mediatizarea acestui eveniment.

 

            Dorim ca lumina sfântă a Sărbătorilor Naşterii

Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou şi Botezului Domnului să vă aducă

tuturor pace şi sănătate, bucurie şi ajutor, pentru a trăi viaţa ca dar al lui

Dumnezeu, cultivat prin credinţă şi fapte bune!

 

Tuturor vă adresăm urările tradiţionale „Sărbători

fericite!” şi „La mulţi ani!”

 

 

 

                                             (A

consemnat Răzvan – Adrian IVĂNEȚ, Secretar II al Protopopiatului

Urziceni)