Pelerini din Garbovi la Peștera Sfântului Apostol Andrei

 

 

Cu binecuvântarea Preasfintitului Părinte VINCENTIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Parohia Gârbovi 1 a organizat pe data de 25 noiembrie 2019 un pelerinaj la mănăstiri din Arhiepiscopia Tomisului. 

 

Demersul duhovnicesc a debutat cu vizita la Mănăstirea Dervent unde pelerinii au participat la Sfânta Liturghie. 

La Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul – Lipnița, aflată în apropierea primului obiectiv, a fost a doua oprire. Aici enoriașii s-au închinat Sfintelor Moaște aflate în patrimoniul mănăstirii.

Al treilea popas l-a constituit Mănăstirea Strunga. Dupa inchinarea in biserica mare a mănăstirii pelerinii au servit masa de prânz în tihna rânduielii acestor binecuvântate locuri.

Momentul de aleasă bucurie, al inchinarii în Biserica Peștera Sfântului Apostol Andrei, a constituit punctul culminant al acestei zile. Pelerinii, mulți dintre ei veniți pentru prima dată aici, au ascultat cu emoție istoria acestui loc din care Sfântul Apostol Andrei L-a făcut  cunoscut pe Hristos Domnul locuitorilor acestor meleaguri, strămoși ai poporului nostru.

Ziua duhovnicească s-a încheiat cu vizita la Mănăstirea Sfântul Apostol Filip – Adamclisi. După participarea la slujba de vecernie enoriașii, însoțiți de părintele Protopop Aurel Berbec și de părintele Augustin Costel, au pornit pe drumul de întoarcere având în suflete mulțumire și recunoștință pentru frumoasele ore petrecute împreună în rugăciune.