„Alături de Oameni … pentru Oameni” program social derulat de Protopopiatul Urziceni

Acest program social a fost iniţiat în anul 2009

din dorinţa de a veni în întâmpinarea problemelor resimţite de persoanele din

comunitate aflate în dificultate şi care din motive obiective nu puteau să îşi

asigure un trai minim decent.

 

Din primul moment şi până în prezent,

obiectivul urmărit în cadrul acestui program a fost acela de a îmbunătăţii

calitatea vieţii beneficiarilor.

 

Deoarece lipsa resurselor, indiferent

de tipul lor (resurse financiare, materiale sau umane) este de obicei problema

socială resimţită de beneficiar şi identificată de asistentul social, Serviciul

Social acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte din cadrul Protopopiatului

Urziceni sprijină cazurile sociale asistate prin acordarea unui pachet

alimentar / trimestru.

 

            Astfel, în data de 25 octombrie 2019, după încheierea celui de-al III-lea trimestru al anului, optsprezece familii asistate au primit ajutoare

materiale, mai exact alimente de strictă necesitate.

 

Valoare totală acțiune: 722 lei, din Fond Filantropia.

 

Această frumoasă acțiune, face parte din planul de

activități aferent anului 2019 al Serviciului Social Acordat în Comunitate

Destinat Persoanelor Adulte și se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate

acestui an, care a fost desemnat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor drept

”Anul mărturisirii prin fapte a credinței ortodoxe”.

 

 

 

                                              Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni