Ziua Eroilor sărbătorită în Parohia Gîrbovi I

Joi,
06 iunie 2019, în ziua slăvitului praznic al Înălțării Domnului, preoții și
credincioșii Parohiei Gîrbovi I au cinstit cum se cuvine eroii neamului.

După
săvârșirea Sfintei Liturghii toți credincioșii prezenți au mers la Monumentul
Eroilor din curtea bisericii parohiale, unde preoții au săvârșit slujba de
pomenire a celor căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre și închisori pentru
apărarea patriei și a credinței noastre strămoșești, pentru libertatea și
demnitatea poporului român, pomenind și veteranii de război trecuți la cele
veșnice.

La
slujba de pomenire au participat și elevi de la școala și grădinița din
localitate, însoțiți de cadrele didactice, care au depus flori în memoria
eroilor neamului românesc.

Ivăneț
Răzvan-Adrian, Secretar II al Protopopiatului Urziceni

Related Posts

Sari la conținut