Târgul mărțișorului în Protopopiatului Urziceni

Devenit deja o tradiție, Târgul mărțișorului, organizat de către Protopopiatul Urziceni s-a aflat anul acesta la a X-a ediție.

Vineri, 1 Martie 2019, diversitatea însoțită de creativitate a transformat accesoriile primăvăratice în adevărate elemente artistice în fața Catedralei din Urziceni.

 Șnurul alb și roșu reprezenta în vechime un semn protector împotriva bolilor și a nenorocului. Se spune că cel care îl purta era sănătos și puternic.

Expozanții au fost anul acesta copiii înscriși la Cercul de pictură Sfântul Apostol Luca al Protopopiatului Urziceni dar și copiii de la Grupul de Cateheză al parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena din Urziceni, „Vlăstare Ortodoxe”.

 Materialele pe care copiii le-au folosit au fost de tip natural: ceramică, lemn, lut, piatra, fetru, semințe, flori uscate și material textil.

Podoabele expuse au încântat privirea celor care au vizitat standul și au ales sa achiziționeze un astfel de suvenir.

Protopopiatului Urziceni, urează tuturor doamnelor și domnișoarelor o primăvară frumoasa și plină de energie!

Related Posts

Sari la conținut