Ședința administrativă lunară cu preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni

Marți, 11 decembrie 2018, începând cu ora 10:00, preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni s-au întrunit în Sala de Festivități a Protopopiatului, pentru a participa la Ședința Administrativă lunară. Din partea Centrului Eparhial, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, a fost prezent preacucernicul părinte Daniel ENAȘCU, Consilier Patrimoniu.

După rostirea rugăciunii „Împărate Ceresc!”, preacucernicul părinte Consilier a transmis arhierești binecuvântări din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, fraților preoți, după care a dat cuvântul preacucernicului părinte Aurel BERBEC, Protopop de Urziceni, care a dat citire adreselor primite de la Centrul Eparhial în ultima perioadă și a punctat aspectele importante de care trebuie să țină seama preacucernicii preoți în activitatea lor pastoral – misionară.

PC. Părinte Protopop a dat citire adresei primită de la centrul eparhial prin care s-a luat act de buna desfășurare a pelerinajului credincioșilor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, în data de 25 noiembrie 2018, adresă prin care Preasfințitul Părinte VINCENȚIU a adus mulțumiri tuturor preoților care s-au implicat în organizarea acestui eveniment important din viața Bisericii Ortodoxe Române.

Preacucernicul părinte Ivan Florin, paroh al parohiei Pătrimea din Coșereni a susținut referatul cu tema „Recomandări pastorale pentru căsătorirea celor care conviețuiesc necununați!”, aducând lămuriri și îndemnuri pastorale în această privință.

Au urmat discuții libere despre problemele ivite în parohie în ultima perioadă.

La finalul ședinței, Corala „Anton Pann” a protopopiatului, dirijată de preacucernicul părinte Dincă Ovidiu a susținut un mic concert de colinde cu ocazia apropierii Praznicului Nașterii Domnului, bucurând astfel sufletele tuturor celor prezenți. După acest moment, toți preoții au primit daruri din partea protopopiatului.

 Ședința s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

A consemnat Răzvan – Adrian IVĂNEȚ, Secretar II al Protopopiatului Urziceni

Related Posts

Sari la conținut