EDUCAȚIA – PRIORITATE A BISERICII. Program susținut în cadrul Protopopiatului Urziceni și de Serviciul Social

EDUCAȚIA – PRIORITATE A BISERICII

Program susținut în cadrul Protopopiatului Urziceni și de Serviciul Social acordat în Comunitate, destinat Persoanelor Adulte

Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a oferit prin serviciul social acreditat respectiv, Serviciul Social acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte, rechizite atât de necesare în activitățile școlare pentru 25 de copii din familiile asistate în cadrul serviciului social în vederea asigurării celor necesare pentru școală și prevenirii abandonului școlar.

Tot astăzi, 07 septembrie 2018, Protopopiatul Urziceni a recompensat cu rechizite pe toți copiii care participă constant la activitățile derulate de protopopiat pe tot parcursul anului, atât pe cei care alcătuiesc grupul de cateheză ”Muguri de lumină” cât și pe cei înscriși în cadrul Cercului de Pictură ”Sfântul Apostol Luca”.

Astfel, 70 de copii din comunitate au primit astăzi din partea Protopopiatului Urziceni rechizite.

Fiecare pachet cu rechizite a fost alcătuit din: 1 buc bloc de desen A4 cu 15 file, 10 buc caiete la 48 de file, 1 buc caiet de biologie la 24 de file, 1 buc caiet de muzică la 16 file, 1 buc riglă, 1 buc creioane colorate la 12 buc/set, 1 buc acuarela cu 16 culori, 1 buc glue stick la 15 gr; 1 buc foarfecă, 1 buc penar, 1 buc bloc notes, 1 buc stilou, 5 buc pixuri cu mină albastră, 1 buc pix cu pic, 2 buc creioane, 1 buc ascuțitoare.

Această frumoasă acțiune, face parte atât din planul de activități aferent anului 2018 al Serviciului Social Acordat în Comunitate Destinat Persoanelor Adulte cât și din planul de activități aferent anului 2018 al Biroului de Asistență Socială și se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate anului 2018, care a fost desemnat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor ”Anul Familiei Creștine”.

Protopopiatul Urziceni urează succes în noul an școlar tuturor copiilor!

                                                                                       

Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni

Related Posts

Sari la conținut